Campionatul Mondial din 2026 se apropie de fazele decisive, iar tabloul sferturilor de finală este aproape complet. După încă două partide spectaculoase din optimi, doar un singur loc mai rămâne de stabilit înainte ca cele mai bune opt echipe ale lumii să intre în lupta pentru trofeu.
Organizată în premieră în trei țări – Statele Unite, Mexic și Canada – ediția din 2026 oferă un spectacol fotbalistic de excepție, iar faza eliminatorie confirmă nivelul ridicat al competiției.

Maroc, prima echipă calificată în sferturile de finală
Maroc a devenit prima echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului Mondial 2026, după victoria clară, scor 3-0, în fața Canadei. Deși gazdele au controlat prima repriză și și-au creat câteva ocazii importante, africanii au schimbat complet jocul după pauză și au punctat prin dubla lui Azzedine Ounahi și golul lui Rahimi, obținând o calificare meritată.
În urma acestui rezultat, Canada devine prima dintre cele trei țări gazdă eliminată de la Cupa Mondială 2026. Maroc va întâlni în sferturile de finală Franța, continuând un parcurs impresionant la turneul final.
Franţa, victorie la limită cu Paraguay
Franța s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial 2026 după o victorie muncită, scor 1-0, în fața Paraguayului, într-un meci disputat la Philadelphia. Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Kylian Mbappe, din penalty, în minutul 70, după ce sud-americanii au rezistat eroic timp de peste o oră în fața atacurilor franceze.
Succesul le aduce „Les Bleus” primul duel din sferturile de finală, unde vor întâlni surpriza competiției, Maroc. Partida promite un duel spectaculos între campioana mondială din 2018 și naționala africană care continuă parcursul impresionant la turneul final găzduit de Statele Unite, Canada și Mexic.
Norvegia a eliminat Brazilia și a scris istorie cu Haaland
Norvegia a produs una dintre cele mai mari surprize ale Campionatului Mondial 2026, după ce a învins Brazilia cu 2-1 și s-a calificat, pentru prima dată în istorie, în sferturile de finală ale competiției. Eroul nordicilor a fost Erling Haaland, autorul unei duble decisive în ultimele zece minute ale meciului, în timp ce portarul Nyland a avut o prestație excelentă și a apărat inclusiv un penalty executat de Bruno Guimaraes.
Brazilienii au dominat mare parte din joc și au irosit numeroase ocazii, însă lipsa de eficiență i-a costat eliminarea. Neymar a redus din diferență în prelungiri, din penalty, dar golul său a venit prea târziu pentru a mai schimba soarta partidei. În sferturile de finală, Norvegia va întâlni Anglia.
Anglia rezistă pe Azteca și obține calificarea
Anglia s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026 după o victorie spectaculoasă, scor 3-2, în fața Mexicului, pe legendarul stadion Azteca. Jude Bellingham a fost omul meciului, reușind o dublă în prima repriză, iar „Cei Trei Lei” au intrat la pauză cu un avantaj de 2-1.
Rămasă în inferioritate numerică după eliminarea lui Jarell Quansah, Anglia a fost împinsă în defensivă de un Mexic care a egalat aproape situația prin Raúl Jiménez și a presat continuu în ultimele minute. Jordan Pickford a avut intervenții decisive, iar englezii au rezistat asaltului final pentru a obține o calificare dramatică. Experiența și eficiența din prima repriză au făcut diferența, iar Anglia merge mai departe în sferturile de finală.
Spania, calificare dramatică în fața Portugaliei
Unul dintre cele mai așteptate dueluri din optimile de finală a fost derby-ul iberic dintre Spania și Portugalia. Meciul s-a decis în ultimele clipe, după ce Mikel Merino a înscris golul victoriei în minutul 90+1, trimițând Spania în sferturile de finală cu scorul de 1-0.
Partida disputată la Dallas a fost extrem de echilibrată. Spaniolii au controlat posesia și au creat cele mai multe ocazii, însă apărarea Portugaliei și intervențiile portarului Diogo Costa au menținut scorul egal până în prelungiri.
Golul lui Merino a venit după o fază construită excelent și a pus capăt parcursului Portugaliei la turneul final. Totodată, presa internațională consideră că acesta ar putea fi ultimul meci al legendarului Cristiano Ronaldo la un Campionat Mondial.
Belgia a impresionat în duelul cu Statele Unite
În cel de-al doilea meci al zilei, Belgia nu i-a lăsat nicio șansă reprezentativei Statelor Unite. "Diavolii Roșii" s-au impus categoric cu 4-1, într-o partidă disputată la Seattle.
Belgienii au controlat jocul încă din primele minute, iar ofensiva condusă de Charles De Ketelaere a făcut diferența. Acesta a reușit o dublă, în timp ce Hans Vanaken și Romelu Lukaku și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor. Americanii au redus din diferență prin Malik Tillman, însă nu au mai avut puterea să revină în meci.
Victoria Belgiei stabilește unul dintre cele mai interesante dueluri ale sferturilor de finală: Spania – Belgia, confruntare care promite un fotbal spectaculos între două dintre cele mai talentate generații ale momentului.
Argentina, victorie incredibilă, care au întors scorul de la 0-2
Argentina a obținut una dintre cele mai spectaculoase calificări în sferturile de finală ale Campionatului Mondial 2026, după ce a revenit incredibil de la 0-2 și a învins Egiptul cu 3-2. Campioana mondială en titre era condusă până în minutul 79, însă golurile marcate de Cristian Romero, Lionel Messi și Enzo Fernández au întors soarta partidei în doar câteva minute. Messi ratase anterior un penalty și lovise bara din lovitură liberă, dar a reușit să fie omul decisiv al revenirii spectaculoase.
Meciul a fost marcat și de o fază controversată în minutul 58, când un gol al Egiptului a fost anulat după intervenția VAR pentru un fault comis în faza premergătoare. Decizia arbitrului a stârnit numeroase dezbateri, însă specialiștii în arbitraj au considerat că intervenția VAR a fost regulamentară. În urma acestei victorii dramatice, Argentina și-a asigurat prezența în sferturile de finală, unde va continua lupta pentru apărarea titlului mondial.
Elveția merge în sferturi după un thriller decis la penalty-uri
Elveția s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial 2026 după ce a învins Columbia cu 4-3 la loviturile de departajare, într-un meci care s-a încheiat 0-0 atât după cele 90 de minute regulamentare, cât și după prelungiri. Ambele echipe au avut șanse importante de a marca, însă portarii Gregor Kobel și Camilo Vargas au avut intervenții decisive și au păstrat tabela neschimbată.
Calificarea s-a decis la penalty-uri, unde Elveția a fost mai precisă. Pentru elvețieni a ratat Akanji, în timp ce Columbia i-a avut ghinioniști pe Davinson Sánchez și Cucho Hernández. În sferturile de finală, Elveția va întâlni Argentina, într-un duel care va decide una dintre semifinalistele Campionatului Mondial 2026.
Programul complet al sferturilor de finală
Programul sferturilor Campionatului Mondial 2026 este următorul:
- Franța – Maroc – joi, 9 iulie, la Boston
- Spania – Belgia – vineri, 10 iulie, la Los Angeles
- Norvegia – Anglia – sâmbătă, 11 iulie, la Miami
- Argentina – Elveția – sâmbătă, 11 iulie, la Kansas City
Semifinalele se apropie
Miza devine tot mai mare pe măsură ce turneul înaintează. Cele patru echipe care vor câștiga sferturile de finală vor obține calificarea în semifinalele Campionatului Mondial 2026, programate în orașele Dallas și Atlanta, înaintea marii finale care va avea loc pe 19 iulie, pe stadionul MetLife din New Jersey.
Ediția din 2026 este prima Cupă Mondială organizată cu 48 de echipe, un format care a adus mai multe meciuri, surprize și confruntări spectaculoase încă din fazele eliminatorii. Cu naționale precum Franța, Spania, Belgia, Anglia, Argentina sau Norvegia calificate în sferturi, lupta pentru trofeul suprem se anunță mai echilibrată ca niciodată.
Sursa: as.ro • Foto: generata cu AI


